De ce ne mint copiii noștri?

Sursa foto: http://lifehacker.com/what-to-do-when-your-kid-lies-to-you-1731423315

Așteptăm de la copii noștri să fie onești, cu un cod de conduită morală bine conturat. Din păcate, ei nu se nasc cu acest cod, ci îl învață pe parcursul vieții de la persoanele semnificative din viața lor. Cum fac acest lucru? Prin modelare, observă care sunt regulile sociale pentru a se putea integra, observă cum se comportă adulții pentru a învăța propriul comportament social și pentru a putea să-și negocieze propria lume.

Fiecăruia din noi ni se întâmplă, cel puțin o dată, atunci când ne mint copii noștri, să ne întrebăm: „ Deși nu i-am dat nici un motiv, el totuși m-a mințit, de ce?”

·         Din greșeală – copilul minte fără să gândească, iar apoi, pentru a nu se da de gol că a mințit, continuă să mintă pentru a-și susține afirmația neadevărată. De exemplu, mama vine acasă și îl întreabă pe copil:

Mama: Ți-ai făcut temele?

Copilul: Da! (deși nu și le-a făcut )

Mama: Când?

Copilul: Acum.

Mama: Când acum?

Copilul: Înainte să vii tu de la muncă.

Mama: Pot să le văd?

Copilul: Păi nu le-am terminat, ți le arăt mai târziu când le termin.

Mama: Păi nu ai zis că le-ai făcut?

Copilul: Da, dar nu pe toate.

Și minciunile continuă, pentru a ascunde prima minciună. Mama știe că el nu și-a făcut temele și devine din ce în ce mai furioasă, în timp ce copilul refuză să recunoască. Acum sunt trei probleme: problema originală (tema nefăcută), minciuna( mi-am făcut tema) și mania mamei (de a demonstra că copilul a mințit).

În continuare, la sentimentului de furie al mamei se adaugă sentimentul de frică al copilului, în special la copiii cu părinți exigenți care pedepsesc ușor orice greșeală a copilului. Astfel, minciuna din greșeală se transformă în minciună din frică.

·        Frica de a nu fi pedepsit – este o altă cauză care stă la baza minciunii. - Eu știu că părinții așteaptă de la mine să fie tot timpul temele terminate când vin ei de la muncă;  Dacă nu sunt gata, mă dojenesc și mă pedepsesc (nu mă mai lasă la computer, la film cu prietenii, îmi iau telefonul, e.t.c.) așa că, chiar dacă nu le-am terminat, mint că le-am terminat –

·        Mint pentru a evita să facă ceva ce nu doresc să facă – ca de exemplu ”Te rog să duci găleata!, ”Nu pot, nu mi-am terminat temele”, el știe că nu va fi verificat și altcineva va face sarcina.

·        Limitele parentale prea stricte – cum se spune:  „copilul ținut din scurt”, este cazul în care părinții nu-i oferă copilului independența adecvată conformă cu vârsta lui de dezvoltare. În special aceste minciuni apar în pragul adolescenței, când adolescentului îi este condiționată libertatea de diferite reguli ale părinților, ca de exemplu: ”Dacă iei note mai mici de 9 nu mai ai voie să ieși cu prietenii”, ”Nu ai voie să ieși cu băieți până la 18 ani”, ”Nu ai voie să consumi alcool, nu ai voie să fumezi” e.t.c. În aceste condiții , adolescenții  vor da răspunsurile pe care le așteptăm de la ei, dar vor face ce vor.  Adolescentul, chiar dacă a mințit, va suferi de anxietate și de sentimentul de vinovăție:  frica de a fi prins și vina că și-a mințit părinți.

·         ”Monkey see, monkey do”(Maimuța vede, maimuța face) – dacă noi, ca părinți, mințim pentru a ne rezolva anumite probleme și le spunem copiilor că este în regulă să minți atât timp cât nu ești prins (deci folosim minciuna pentru a evita consecințele negative, pentru a nu ne asuma responsabilități), copiii noștri vor face la fel, atât cu ceilalți, cât și cu noi, părinții lor.

·        Nu dorește să dezamăgească – copilul dorește să aibă în permanență o imagine pozitivă în ochii părinților, să fie văzut perfect, fără pată. În momentul în care a făcut ceva cu care părinții s-ar putea să nu fie de acord sau să dezamăgească, preferă să mintă decât să suporte ideea de a-și compromite imaginea în ochii părinților.

·        La o anumită vârstă minciuna este normală – de exemplu, între 3 și 7 ani, imaginația și creativitatea copilului sunt foarte ridicate, astfel linia dintre adevăr și minciună este foarte subțire. Aceasta este perioada în care copii cred în Moș Crăciun,  Zână Măseluță și alte personaje din basme și povești sau își creează prieteni imaginari.

Cum să procedăm pentru a corecta copiii care folosesc minciuna?

Este responsabilitatea noastră, a părinților, să-i facem pe copiii noștri să înțeleagă importanța de a fi onest. A fi de încredere este cheia pentru relații solide de prietenie, relații romantice bazate pe încredere, precum și a succesului academic și profesional.

§  Responsabilitatea noastră este să fim un model pentru copiii noștri, să ducem o viață onestă, dacă dorim să creștem copii integri moral. Nu se poate că noi să mințim/înșelăm/manipulăm și să le cerem copiilor noștri să fie altfel;

§  Rămâi calm, pierderea calmului te va face să nu te mai concentrezi pe problemă ci pe propriile tale emoții: frustrare și furie. Ești sigur că copilul te-a mințit? Dacă da, calmează-te și apoi povestește cu copilul tău despre acest lucru;

§   Ia-ți timp să-i explici despre cât de important este să fii sincer cu tine însuți și cu cei din jurul tău. Nu-l acuza că minte, nu-l fă mincinos, învață-l cum să spună adevărul;

§  Înțelegerea principiilor morale este dificilă pentru copil, dă-i șansa de a-și corecta comportamentul, vorbește cu el despre consecința de a nu spune adevărul și cum ar putea reacționa data viitoare când este, din nou, tentat să mintă;

§  Încearcă să înțelegi motivul din spatele minciunii: Este vorba de a fi „cool”? De a evita o situație jenantă? De a se integra în grupul de egali? Caută alte modalități, împreună cu copilul, de a-și îndeplini obiectivul. Încearcă să-l faci să înțeleagă de ce nu a fost o idee bună să mintă;

§  Atunci când l-ai prins cu minciuna, nu trebuie să treci copilul printr-un interogatoriu. Încercarea de a forța recunoașterea adevărului îi face pe copii să fie mai speriați și să devină mai vehemenți în susținerea minciunii. Este suficient să-i spui că tu ști sigur că el minte și să-l întrebi dacă dorește să rămână mai departe la varianta lui, spune-i care știi tu că e adevărul și care sunt consecințele. Strigând la el și numindu-l mincinos nu facem altceva decât să-i creștem rezistența la recunoașterea adevărului altă dată;

§  Nu eticheta niciodată un copil ca fiind mincinos. Când un copil se identifică cu eticheta de mincinos, îi va fi mai greu să-și corecteze comportamentul. Unii copii devin buni pentru că știu că nu există o altă cale de câștigare a aprobării și dragostei celorlalți.

Cu orice tip de minciună te-ai confrunta în cazul copilului tău, ține minte că fiecare sfat din cele de mai sus trebuie aplicat cu răbdare, calm și perseverența. În plus, dacă te vei strădui să fii și tu un model cât mai corect pentru copilul tău, vei vedea ca minciunile vor începe să se rărească semnificativ.