Informaţii despre Maria Baumgarten

Mă numesc Maria Baumgarten şi sunt psiholog acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania în specialităţile psihologie clinică, psihoterapie şi psihologia muncii şi organizaţională începând cu 2009, treapta de specialzare practicant autonom.
Sunt absolvent al Facultăţii de Psihologie şi ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca şi absolventă de master în specializarea Psihologie Clinică şi Psihoterapii în cadrul aceleaşi facultăţi.

Psiholog Baumgarten Maria

Experienţa în munca cu copii şi tinerii mi-am creat-o în cei 12 ani în care am lucrat atât în domeniul ONG (organizaţii neguvernamentale) cât şi în instituţiile de învăţământ din Cluj-Napoca. Încă din 2002 am dezvoltat grupe de consiliere şi dezvoltare personală a copiilor şi tinerilor, am realizat programe educaţionale şi de prevenţie şi am ajutat copii şi tinerii să se integreze mai bine din punct de vedere psiho-socio-emotional.
Munca alături de copii şi tineri mi-a adus întotdeauna un plus de satisfacţie deoarece noi adulţii, adică părinţii şi profesioniştii, ajutăm şi canalizăm energia copiilor în direcţii care să îi ajute pe aceştia să aibe un destin frumos şi armonios. În practica mea psihologică un aport major a fost adus şi de creşterea şi educarea celor 2 copii ai mei, astfel încât din 2003 am putut urmări "pe viu" fiecare treaptă de dezvoltare şi modul în care adultul trebuie să îşi adapteze tehnicile, metodele, instrumentele la nivelul de dezvoltare a copiilului astfel încât să fim siguri că efortul nostru a fost orientat în direcţia necesară şi şi-a atins obiectivul urmărit.

Pentru a cunoaşte mai în detaliu experienţa mea profesională şi cursurile de specializare vă invit să vizualizaţi CV-ul meu aici.